Î: Bună ziua, am achiziţionat de la Maxi Pet un acvariu, acum 3-4 luni. Are aproximativ 20 de litri şi am numai peşti guppy (am luat de curând şi 2 sanitari), are încălzitor, pompă pentru oxigen şi filtru. Neonul nu mai funcţionează, dar de obicei îl las cu capacul deschis.  Am avut o problemă cu nitriţi/nitraţi crescuţi acum vreo lună, un peşte a murit (s-a închis la culoare, am înţeles că nu se mai oxigena) am luat un nitrat-minus şi am schimbat destul de mult din apă, am luat şi 2 plăntuţe. Când schimb apa pun puţină apă încălzită şi folosesc Aquasafe.

Din păcate ni s-a oprit curentul electric vreo 10 ore acum o săpătămână şi iar a murit un peşte, nu ştiu dacă de la temperatură, am înţeles că de la lipsă de oxigen (avea aripioarele şi coada strânse, coada părea foarte ascutiţă). Ieri a murit alt peşte şi chiar nu înţeleg care a fost cauza (înota pe la fundul apei, parcă avea ochii puţin mai înnegriţi, respira foarte greu).

Am făcut testul cu strip şi banda nitriţi-nitraţi e albă, la clor poate foarte puţin, galbenul bate în verzuliu, am pus ieri şi nişte picături contra clorului şi am repetat tratamentul cu nitra-minus. Apa este curată, nu prea sunt mizerii, am şi o maternitate şi puii sunt ok. Acum mi-e şi frică să mă uit dacă mai e vreunul apatic,  am impresia că unul din masculi (am 2 aduţi) are coada mai strânsă şi parcă înoată mai oblic. Acum au ramas 2 masculi 2 femele adulţi şi încă un mascul şi vreo 3 femele care încă nu au crescut complet, plus vreo 5 mici în maternitate. În acvariu am 2 plantuţe gen mărar. Poate nu au spaţiu sau sunt prea mulţi. Am nevoie de un sfat. Mulţumesc! Ruxandra.

R: Atunci când peștii țin înotătoarele strânse și înoată anormal pot fi semnele unei infecții bacteriene. Aceste infecții bacteriene pot aparea în condiții de stres așa cum sunt: suprapopularea, creșterea cantității de nitriți, nitrați, lipsa de oxigen, lipsa de lumină, spațiu de înot redus, plante degradate care prin descompunere pot da toxicitate apei.

În asemenea condiții prima masură ce trebuie luată este îndepărtarea cauzei de stres și apoi aplicarea tratamentului specific antibacterian.  Atunci când optăm pentru un tratament trebuie să avem în vedere următoarele:

  • Apa trebuie schimbată în proportie de 20% înainte de tratament
  • Trebuie suplimentată cantitatea de oxigen
  • Trebuie îndepărtat filtrul, materialul filtrant de carbune activ
  • Trebuie adăugată clorura de sodiu neiodată în cantitate de 1 lingură/20 l apă.
  • Trebuie să știți că tratamentul aplicat va avea efect negativ asupra plantelor.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a fi postate.